Proiectul Belkovski: Transnistria contra Basarabia. O provocare cu multe tăişuri

Ochelarist jovial, sangvinic, cu obrazul rotund năpădit de o barbă bogată de Moş Crăciun al surprizelor sau, prins într-o altă metaforă, un "ursuleţ panda" pus pe şotii, vorbind dezinvolt despre orice afacere geopolitică, Stanislav Belkovski pare să întruchipeze tipul analistului rus de "şcoală nouă", umblat prin Occident, lipsit de prejudecăţi, mare amator al şuetelor la un pahar de whisky şi iubitor al brainstorming-urilor intelectuale gen "Cine ştie câştigă", foarte populare în mediile sibarite ruseşti. Acest politolog vesel, cu alura sa neconvenţională, a lansat o idee care a bulversat multă lume la Bucureşti şi a dat fiori în Moldova. Pentru a ieşi din clinciul transnistrean, spune Belkovski, regiunii separatiste trebuie să i se acorde independenţa, iar Basarabia se cuvine să se unească cu România. Propunerea politologului rus, lansată acum câteva luni, a reintrat în atenţia opiniei publice cu prilejul unui simpozion organizat pe 9 iunie curent de ziarul Ziua, în colaborare cu fundaţia "România-Rusia", la hotelul "Marriott" din Bucureşti. Invitaţi - autorul senzaţionalei idei, Stanislav Belkovski, şi mai mulţi analişti din Bucureşti, Chişinău, Tiraspol şi Moscova. Oferta rusească este de-a dreptul ameţitoare pentru acei care aşteptaseră ca fluxul evenimentelor din 1989-1991 să conducă nu la proclamarea unei independenţe discutabile, ci la reunirea Basarabiei cu România, act ce ar fi însemnat închiderea, fie şi parţială (nu uităm de teritoriile româneşti "moştenite" de Ucraina de la URSS) a parantezei comunisto-totalitare, care pentru basarabeni şi bucovineni s-a căscat asemeni unui abis la 28 iunie 1940.

Cât de serioasă este propunerea ruşilor? Stanislav Belkovski nu pare un fitecine. Conduce Institutul de Strategie Naţională de la Moscova şi se prezintă drept un apropiat al preşedintelui rus (Belkovski spunea, de altfel, într-un interviu recent despre Putin că acesta ar fi de acord în proporţie de 97% cu proiectul său). De aceea, propunerea merită o analiză minuţioasă. Există, în mod evident, două seturi de obiecţii ce pot fi aduse şi au şi fost formulate, inclusiv în cadrul dezbaterii amintite, la adresa acestei, de‑a dreptul neobişnuite, oferte ruseşti. Le vom puncta pe scurt, apoi vom face câteva constatări privind reacţiile pe care le-a provocat şi implicaţiile sus-numitei iniţiative.

Capcanele proiectului Belkovski

Proiectul Belkovski, apărut după eşecul "planului Kozak", de federalizare a Republicii Moldova, are acelaşi scop, redus, aparent, la o variantă minimală: recunoaşterea independenţei Transnistriei şi prezervarea trupelor şi arsenalului militar rusesc, pe care Elţîn, la summit-ul OSCE de la Istanbul, din 1999, se obligase să le retragă, iar Putin caută subterfugii pentru a nu respecta acest angajament. Proiectul politologului moscovit, dacă ar fi acceptat, ar crea dificultăţi României în strategia sa de integrare în Uniunea Europeană (unde i s-a fixat un grafic precis), antrenând subit un teritoriu minat de instabilitate şi rămas mult în urma eforturilor româneşti de ajustare instituţională la standardele Bruxelles-ului. O Transnistrie independentă ar da destulă bătaie de cap aliaţilor din NATO, care s-ar trezi, ca şi Uniunea Europeană extinsă, în proximitatea unei enclave ruseşti înarmate până în dinţi, un fel de Kaliningrad la Marea Neagră.

Mai departe. Belkovski nu spune nimic despre procedura tehnică de materializare a planului său. Or, schimbarea statutului Republicii Moldova - practic desfiinţarea acesteia - nu poate fi făcută decât printr-un referendum sau printr‑o decizie specială a parlamentului, fapt imposibil în condiţiile actuale. De asemenea, ar fi nevoie şi de acordul marilor puteri, care au momentan o altă agendă, mai arzătoare. Dar obiecţia principală ce trebuie rostită cu voce tare este: din ce postură îşi permite Rusia să facă o asemenea ofertă? Republica Moldova este un stat independent, recunoscut de comunitatea internaţională, între graniţele sale de la 1991, incluzând regiunea din stânga Nistrului. Proiectul Belkovski developează ceea ce nu mai trebuia demonstrat: reaua credinţă a Rusiei faţă de Basarabia, pe care Moscova nu a încetat să o trateze ca pe o colonie, pretabilă oricărui tip de manevre şi ping-pong-uri geopolitice.

Efectele pozitive ale iniţiativei ruseşti

S-a spus despre proiectul Belkovski, pe bună dreptate, că este o capcană, un "fruct otrăvit" pasat României într-un moment de maximă mobilizare a acesteia pe direcţia Uniunea Europeană. Orice lucru însă, aşa cum se ştie, are şi un revers. Fără să vrea, proiectul Belkovski generează efecte benefice pentru interesele naţionale ale Republicii Moldova. Aspectul pozitiv cel mai important al acestei iniţiative este că Rusia recunoaşte, astfel, pentru prima dată în istorie – plecându-şi urechea, s-ar zice, la vorbele lui Soljeniţîn ("Rusia trebuie să renunţe la Basarabia. Basarabia este a românilor", frază dintr-o scrisoare adresată de marele scriitor şi fost disident rus, acum 14 ani, Sovietului Suprem de la Moscova") – ea recunoaşte, aşadar, românitatea Moldovei dintre Prut şi Nistru, spre stupoarea moldo­veniş­tilor de la Chişinău, făcând praf şi pulbere teoria despre limba şi naţiunea "moldovenească". Este, în mod cert, un progres, un semn de modernizare: Rusia se vede nevoită, iată, să-şi schimbe tonul, să facă serioase eforturi de imaginaţie, să caute soluţii neortodoxe la probleme pe care nu le mai poate rezolva cu aroganţa de altădată. Proiectul Belkovski reactualizează "chestiunea Basarabiei", care a rămas în suspensie şi după declararea independenţei în 1991, în principal din cauza fostei metropole de la Răsărit, al cărei amestec în evoluţiile democratice din Moldova au mers până la declanşarea unui război pe malurile Nistrului. Moscova ştia că lăsând lucrurile în voia lor în Moldova, s‑ar fi ajuns, într-un fel sau altul, la unirea acestei provincii cu România. Azi, noua iniţiativă rusească pune pe masa clasei politice şi a unor cercuri de influenţă româneşti un dosar pe care mulţi la Bucureşti îl clasaseră: problema Basarabiei există, afirmă Belkovski, şi vă afectează şi pe voi, nu aveţi cum să fugiţi de ea.

O altă ţintă "colaterală" a proiectului rusesc o reprezintă Partidul Comunist de la Chişinău. De altfel, lipsa de reacţie a oficialităţilor moldovene faţă de iniţiativa dlui Belkovski este mai mult decât stranie. Rusia atacă "statalitatea" - această nepreţuită "perlă" a comuniştilor -, cum nu şi-au permis să o facă "imperialiştii de la Bucureşti", iar guvernarea comunistă tace chitic. Numai dacă pretinsul "Pact de Securitate şi Stabilitate pentru Republica Moldova", lansat recent de preşedintele moldovean, nu reprezintă cumva o replică in extremis, indirectă şi disperată, la neaşteptata lovitură sub centură venită de la Moscova. Situaţia este de natură să producă cel mai mare scandal în relaţiile moldo-ruse, dacă Voronin şi ai lui şi-ar lua în serios rolul de apărători ai "statalităţii moldoveneşti", pe seama căreia PCRM face atâta demagogie. Propunerea lui Belkovski smulge practic comuniştilor pământul de sub picioare, arătându-le condiţia lor de fantoşe oricând abandonabile, iar lipsa unui protest explicit din partea acestora trădează frica şi deruta unor subalterni, peste capul cărora s-a trecut fără nici un scrupul. Nimeni nu-i întreabă pe lachei...

Simpla apariţie a proiectului Belkovski, apoi, obligă Occidentul să-şi intensifice prezenţa în Moldova: abcesul transnistrean rămâne deschis şi supurează, ruşii vin mereu cu alte idei surprinzătoare, iar marile puteri din Vest sunt luate pe nepregătite. Până când?... În sfârşit, noua iniţiativă rusească are valoarea unui semnal de dezlegare pentru basarabeni, cărora le sugerează (iarăşi involuntar) că lumea e în schimbare şi că a venit timpul să-şi părăsească definitiv nostalgiile sovietice (dacă le mai nutresc). Nici măcar Moscova nu mai crede în reconstituirea URSS.

Reacţiile româneşti

Prin prisma acestor efecte, complexe şi neunivoce, ale proiectului Belkovski, cred că receptarea noii iniţiative ruseşti în România a fost în mare parte inadecvată. Temându-se să accepte un "dar grecesc", unii analişti români au şi căzut în plasa ruşilor. Cum? Prin graba şi vehemenţa cu care au respins însăşi ideea unui schimb de teritorii, Transnistria vs. Basarabia,  schimb previzibil pentru toată lumea. Sau, mai precis, prin graba cu care s-au scuturat, pentru a câta oară, de provincia românească dintre Prut şi Nistru. Este simplu să renunţi, nu-i aşa?, la ceva ce oricum este separat de tine, mai ales când o faci cu argumente irefutabile. Vitali Tretiakov, unul din participanţii la dezbaterea de la hotelul "Marriott", constata că mai toţi interlocutorii săi români sunt mulţumiţi de actualul status quo, chiar dacă recunosc că e cam putred. Specialistul de la Moscova se înşela, în aparenţă. Nu mai vorbim de acelaşi status quo. România are în sfârşit, după o lungă perioadă de orbecăieli postdecembriste, o perspectivă palpabilă de integrare europeană, este membru NATO şi trebuie "să joace în echipă". Însă Moscova a prevăzut reacţia românească. Proiectul Belkovski a fost lansat nu pentru a-l pune în practică. Scopul său, cu ramificaţii multiple, în ce priveşte Bucureştiul poate fi rezumat astfel: "Poftim, v-am oferit Basarabia şi voi aţi refuzat-o!" Analiştii români au descifrat just resorturile "subversive" ale proiectului Belkovski, dar graba cu care unii dintre ei au respins ideea unirii cu Basarabia a fost exagerată şi, îndrăznesc să spun, nu le-a făcut onoare. Ruşilor, fiţi siguri de asta, le-a smuls zâmbete dispreţuitoare. În plus, comentariile inteligente (şi autosuficiente) care au răsunat pe marginea ultimei iniţiative, "neoficiale", a Kremlinului nu au luat în considerare un detaliu (e drept, mai puţin "tehnic"): sentimentele românilor de la est de Prut, starea de spirit a unor oameni ulceraţi în continuare de sentimentul că au rămas o eternă "monedă de schimb" în tranzacţiile celor mari. Frazelor de genul "ce să facem cu basarabenii ăştia, sunt o povară pentru noi!", în Basarabia li se răspunde adesea prin sentinţe la fel de umorale şi disproporţionate: "românii ne-au părăsit în 1940, ne-au mânat să luptăm până la Stalingrad şi la Cotul Donului, apoi nu le-a păsat de noi vreme de 50 de ani, sub comunişti, iar acum îi încurcăm să intre în Europa!" În orice caz, cinismul lui Silviu Brucan de pe Pro TV care, criticând proiectul Belkovski, expedia lejer Basarabia într-o debara prăfuită a istoriei româneşti, acolo unde tot el şi "tovarăşii" săi de drum o mai trimiseseră o dată, acum 60 de ani, împreună cu întreaga Românie interbelică, spune multe despre starea memoriei şi a spiritului de justiţie, la noi, românii.

Soluţia pentru Moldova

Cu siguranţă, cheia dilemelor Basarabiei nu se află la Moscova, Bucureşti, Washington sau Bruxelles. Sunt nişte capitale influente, dar ele nu fac decât să deseneze cadrul general în care se decide locul şi traseul Republicii Moldova. Cauza nefericirilor sale trebuie căutată, în primul rând, la Chişinău. Laşitatea, lipsa de voinţă politică, vulnerabilitatea la şantaj, incapacitatea administrativă ale actualilor guvernanţi comunişti – defecte comune de altfel tuturor ştabilor postsovietici care s-au succedat pe aici în ultimii 12 ani! – blochează dreptul moldovenilor la o soartă mai demnă. Istoria şi-a iuţit într-un mod spectaculos ritmul, au apărut şanse şi oportunităţi nevisate, dar se cuvine să le meriţi, să faci ceva. Pentru criza transnis­treană, ca şi pentru întreaga situaţie a Republicii Moldova, modelul cipriot poate constitui terapia cea mai eficientă. Altfel spus (ca să înţeleagă, pardon, şi proştii), Chişinăul trebuie să ceară Bruxelles-ului un orizont real de integrare europeană, cu sau fără Transnistria (precizare esenţială!) asumându-şi, în schimb, în teritoriul pe care îl controlează, întregul pachet de reforme politice, economice şi sociale (incluzând, fireşte, asigurarea deplinei libertăţi de expresie pentru toţi cetăţenii, transparenţa bugetelor publice, stricta respectare a legilor, eliminarea corupţiei ş.a.m.d.), potrivit rigorilor înaintate ţărilor candidate. Aceste măsuri de ordin instituţional vor trebui, desigur, însoţite de o răsturnare a viziunii oficiale asupra "identităţii moldoveneşti", iar conflictul separatist îngheţat până la vremuri mai bune şi... mai îndestulate. Inutil de spus că nu putem aştepta din partea actualilor guvernanţi adoptarea modelului amintit. Pentru că şi-ar semna astfel decesul politic.