Parteneri

Nr. 5-6 (249-250),
mai-iunie 2016
imaginea utilizatorului Vasile Gârneţ

Criza din Republica Moldova s-a cronicizat. Majoritatea parlamentară absolută, cu arhitectul său devoalat, Vladimir Plahotniuc, asigură „stabilitatea” spre care ne îndemna cu atâta pasiune Mihai Ghimpu – liderul PL ne spunea, vă amintiți, că dacă vom avea un premier din partea Partidului Democrat guvernul va funcționa fără nicio problemă (!) și vom putea evita alegerile anticipate.

 
imaginea utilizatorului Maria Şleahtiţchi

Interfața. Mi se pare, suprarealist și nu prea, că Republica Moldova are ca interfață un colaj, în continuă mișcare, din două imagini ale subconștientului nostru ex-sovietic. Tehnicile moderne încurajează jocul imaginației, iar amestecul de edecari ai lui Ilya Repin cu șahiști ai lui Ilf și Petrov începe să capete organicitate. Edecarii tac, înghit în sec și trag tare. Maestrul, la fel, joacă tare, jonglând abil cu piesele tablei de șah, asemenea unui fachir, până devin toate pioni. 

 

Ca în fiecare an, Uniunea Scriitorilor din Moldova urmează să acorde premiile literare pentru anul precedent. Competiția pentru 2015 se anunță strânsă îndeosebi la compartimentele Poezie și Proză, cu multe cărți bune, motiv pentru care juriul USM, alcătuit din Ana Bantoș, Alexandru Burlacu, Vitalie Ciobanu, Adrian Ciubotaru, Em. Galaicu-Păun (președinte), Aliona Grati (secretar) și Eugen Lungu, reunit în ședința din 21 aprilie, a nominalizat un număr mai mare de titluri.

 
imaginea utilizatorului Grigore Chiper

Vladimir Beşleagă întreprinde o acţiune temerară şi mai mult decât lăudabilă: de a da publicităţii un roman familial, un corpus istorico-documentar, în centrul căruia se situează tatăl scriitorului, personalitate complexă, neordinară, colorată şi, totodată, neunivocă. Scriitorul, aflat sub povara unei moşteniri impresionante, ia hotărârea de a-l transforma pe tata Vasile în obiect documentar şi literar. Argumentele sunt evidente:
1. Personajul are suficiente calităţi pentru a suscita interesul cititorului contemporan. 

 
imaginea utilizatorului Aliona Grati

Alexandru Burlacu este unul dintre puţinii istorici şi critici literari de la noi care au îmbinat exigenţele esteticului cu cele ale est-eticii (cu sensurile pe care le-a căpătat acest concept la soţii Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca) în procesul de reevaluare a literaturii române scrise între Nistru şi Prut în perioada postbelică. În studiul său Poeţii şi trandafirul (Chişinău, 2015), el trece prin această grilă poeţii şaptezecişti.

 
imaginea utilizatorului Mircea V. Ciobanu

Dacă ne-am propune un test de identificare a autorului „într-o carte fără coperte” – Vladimir Beşleagă propunea un asemenea exerciţiu în legătură cu scrierile lui Vasilache –, poetul ar putea fi lesne recunoscut. Asta înseamnă să ai stil (inconfundabil ar fi pleonastic spus). Nu ştiu câţi fani are poezia lui Grigore Chiper, dar minimaliştii de azi ar trebui să-i cunoască opera. Formula în
care-l încadra Sorin Alexandrescu (în antologia franco-engleză din 1996) – „modernist tardiv” – e deja anacronică, poetul anticipând un curent, nu urmând (un altul).

 
imaginea utilizatorului Adrian Ciubotaru

Criza culturii occidentale e un subiect de dezbatere vechi. Spiritul critic însuși al Occidentului derivă nemijlocit din conștiința acestei crize, reale sau imaginare: primul reflex critic ia naștere în clipa în care omul european devine conștient de tensiunile și clivajele din interiorul modelelor sale culturale.

 
imaginea utilizatorului Alexandru-Florin Platon

Nu o dată, s-a spus despre contemporaneitatea noastră că ar fi indiferentă față de trecut. Izgonit într-o îndepărtare inaccesibilă de „accelerarea” cotidiană a vieții (Hartmut Rosa), acesta și-ar fi pierdut orice utilitate pentru prezent, odată cu semnificațiile. Oricît de excesivă ar fi, aserțiunea nu este lipsită de temei. Ne-o arată nu numai viteza cu care dispar bunurile de patrimoniu (casele, de pildă) sau precaritatea – la noi, nu aiurea – a culturii arhivelor (în sensul cel mai larg al cuvîntului).

 
imaginea utilizatorului Dan Tabac

Pastoral
Să pleci în pastoral cu o rulotă la mâna 
a doua
Și șaptezeci de stupi ai fratelui tău
mai mare dintotdeauna
cu cinci ani
să joci cărți
să aștepți a treia zi să te cerți
ca în copilărie
să-ți suni mama să-i spui
printre altele
că Sandu nu mai vrea să joace 
când e în avantaj

 
imaginea utilizatorului Leo Butnaru

La cei 65 de ani ai săi (de la o vreme, ce tic! – involuntar, fireşte, ca, dimineaţă de dimineaţă, să-i apară în scăfârlie indicaţia parşivului contor al destinului: ai 60, ai 61… ai 65 de ani, şi tot aşa, 365 sau 366 de zile în an!; până „placa” se schimbă doar cu o cifră, şi din nou – monotonie, beethowenianul „Bu, bu, bu, bu!” din simfonia a IX-a, nesiguranţă, disconfort vital, spaimă…)…

 
imaginea utilizatorului Mariana Codruţ

Nana-bătrînă ne-a primit în cerdac. Cu mîna durdulie şi inel de aur pe un deget ne-a arătat băncuţele, iar noi ne-am aşezat cu mîinile în poală. Eu am cercetat faţa nanei: avea mustăţi. Şi un neg cu mustăţi. Pe sub streaşina baticului, mi-a aruncat şi ea o căutătură furişă, zîmbind abia. După-aceea, s-a întors şi s-a dus, tîrîndu-şi pîslarii, în bucătărie. Şoldurile i se ridicau, uriaşe, cînd în dreapta, cînd în

 

Prozatoarea, eseista şi poeta Lucreţia Bârlădeanu s-a născut la Tătărăuca Veche – Soroca. A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” (1979). Conferenţiar universitar la Catedra de teatrologie şi literatură universală a Academiei de Arte din Chişinău (1988-1998). Debutează în 1988 cu placheta „Rouă de cuvinte”, căreia i se alătură, pe parcursul anilor, volumele „Clipe cu păsări” (1996) şi „Capitalul din Para Sângelui” (1998). A beneficiat de mai multe burse de studii: Soros-Moldova, Alianţa Franceză şi Tempus la Paris, unde se stabileşte în 1998.

 
imaginea utilizatorului Marcel Gherman

Printre cele 20.000 de pagini de manuscrise lăsate la momentul dispariţiei sale de Fernando Pessoa (1888-1935) se află şi un scurt eseu ce conţine o idee deosebit de interesantă. În acest text, cel care avea să fie considerat unul dintre cei mai originali scriitori portughezi afirma că valoarea unui autor creşte proporţional cu capacitatea sa de a se depersonaliza, de a-şi depăşi egoul şi de a inventa personaje, situaţii şi voci narative insolite, deosebite de experienţa reală a autorului.

 
imaginea utilizatorului Alex Cosmescu

Textul poetic poate să le servească, la diferite lucruri, diferitor persoane. În primul rând, desigur, autorului. De exemplu, pentru a se clarifica pe sine lui însuși. Ca formă de terapie. Sau pentru a le arăta într-o lumină specială celor care îl citesc lucrul despre care scrie și la care ține. Asta în cazul în care își propune ca misiune schimbarea felului de a vedea și de a simți al cititorilor săi.

 
imaginea utilizatorului Tudor Cojocariu

Întrebarea din titlu nu este una ușoară, motiv pentru care nu poate primi un răspuns univoc. Are dezlegări mai complicate decât, de exemplu, întrebarea „Cum vreți să trăiți?”, la care răspunsul unanim ar fi „Bine!”. Și nu fac vreo aluzie la sloganul vreunui fost președinte care și-a găsit scăparea politică în Unirea cu Republica Moldova. Nu, răspunsurile la întrebarea din titlu ar putea fi cel puțin tot atâtea câte culturi coexistă aici, sau câte state cu abordări mai mult sau mai puțin imperiale trec acest teritoriu în sfera lor de influență, ca stat prieten sau ca stat dușman.

 

Între 25-28 martie 2016 a avut loc Festivalul „Zilele Matei Vişniec la Chişinău”, dedicat poetului, prozatorului şi dramaturgului Matei Vişniec, aflat în Republica Moldova cu această ocazie. Matei Vişniec este unul dintre scriitorii români cei mai cunoscuţi, cei mai traduşi în lume, cu piese jucate pe toate continentele, un autor de teatru foarte îndrăgit şi în Moldova, unde i-au fost puse în scenă de-a lungul anilor de către diverşi regizori mai multe spectacole care s-au bucurat de un mare succes.

 

Nina Corcinschi: Stimate domnule profesor Andrei Țurcanu, ce înseamnă, după Dvs., criteriul moral în critica literară? Mai e nevoie de el, pe lângă cunoştinţe teoretice, intuiţie estetică, fineţe, subtilitate şi alte calităţi de acreditare a unei instanţe de evaluare care este criticul? Ce modele a revendicat generația de critici care a urmat după Coroban, Cimpoi, Ciocanu? Optzeciștii, bunăoară, de unde vin, au avut de plătit vreun tribut cuiva?
 

 
imaginea utilizatorului Vladimir Bulat

Se împlinesc în ianuarie 2017 patru decenii de la zborul spre veșnicie al artistului Serghei Ciocolov, născut în 18 septembrie 1892, unul dintre aristocrații autentici ai artelor plastice din stânga Prutului. 
Pentru că acest text este primul în care mă aplec asupra creației și personalității lui Ciocolov, aș încerca un succint traseu hermeneutic printre meandrele problematicii operei sale, care după părerea mea a rămas, deocamdată, aproape neanalizată1, criptică. 

 
imaginea utilizatorului Răzvan Mihai Năstase

Fără doar și poate, literatura poloneză este pe nedrept puțin cunoscută cititorilor români ai zilelor noastre. Dacă acum câteva generații, nume cu greutate precum Henryk Sienkiewicz sau Władysław Reymont se bucurau de o faimă bine meritată, înflăcărând mințile adolescenților și adulților deopotrivă, în ultimii ani scriitorii polonezi contemporani au căzut, din păcate, într-un con de umbră. Traducerile sunt sporadice, susținute aproape exclusiv prin proiecte ale Institutului Polonez.

 

- Julia Wolf, ai fost recent la Chişinău, în luna martie, în cadrul unui turneu de promovare a romanului tău de debut, „Alles ist jetzt” („Totul este acum”), alături de scriitorul român Bogdan Coşa. Am sesizat mai multe puncte comune în scrisul vostru: preferinţa pentru universul lucrurilor mărunte, relaţiile de familie, gesticulaţia cotidiană. Ce crezi despre această impresie a mea? În orice caz, cu ocazia turneului vostru românesc aţi format o echipă destul de omogenă a doi scriitori apropiaţi ca stil.

 

E o tradiție pe care încerc s-o respect: merg la cel puțin un spectacol atunci când teatrele românești sunt în turneu la Chișinău. E ca o completare la ce reușesc să văd aici, în teatrele noastre ( „Luceafărul”, „Eugene Ionesco”, „Satiricus”), și o comparație pe care nu mi-o pot refuza, chiar dacă uneori rămân puțin derutată, copleșită de emoții și decisă – e chiar promisiunea cu care mă aleg după un spectacol „jucat de români”, cu rostirea lor frumoasă, expresivă, clară… – să merg la București pentru o săptămână pentru a vedea în fiecare seară câte un spectacol.

 

A apărut primul număr din acest an al revistei „Sud-Est cultural”. Valentina Tăzlăuanu, redactorul-șef al publicației, își dedică editorialul unei apariții editoriale care a suscitat numeroase ecouri - volumul „Românii în goana după happy-end”, scris de istoricul și diplomatul polonez Bogumil Luft.

 

Răzvan Voncu, Poeţi români de azi (I). Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2015
 
Unul din locurile comune cu mare frecvenţă în istoria noastră literară spune că literatura română este o literatură de poeţi. Cu alte cuvinte, este o literatură ale cărei mituri şi repere valorice primordiale provin, preponderent, din sfera liricii.