Nu v-ați simțit niciodată manipulați? Nu ați avut sentimentul că cineva vă exploatează buna-credință, pentru a-și atinge niște țeluri deloc altruiste?... De multe ori m-am surprins într-o ipostază ridicolă, pledând pentru valori și idealuri. Cred că au pățit-o și alți comentatori. Lucrezi cu date publice, elaborezi raționamente, desenezi posibile scenarii de evoluție, formulezi avertismente pentru cei ce au responsabilitatea deciziilor.

Evenimentul declanşator al naraţiunii din Acasă, pe Câmpia Armaghedonului e moartea, în mai 2010, a Micăi, mama naratoarei Tabita Vălean. Iar în ultimele propoziţii din roman naratoarea întreabă: „Cât e azi?” (p. 327), „3 septembrie” e răspunsul unui personaj, „3 septembrie 2010” fiind şi data trecută la sfârşitul textului.

La prima vedere, statutul istoriei în Republica Moldova este, în multe privințe, de invidiat. În timp ce, în România, prestigiul acestei discipline a scăzut continuu în ultimii ani (realiștii, printre care mă prenumăr, ar spune că, dimpotrivă, a ajuns la o cotă normală pentru timpurile pe care le trăim), în Republica Moldova el pare a fi supraviețuit aproape intact timpului scurs de la dispariția regimului sovietic. Comparația nu se oprește, desigur, aici.

Nimeni nu îmi pare mai înspăimîntător decît omul care trăieşte din mimetism şi care e stăpînit la maximum doar de preocuparea să fie comme il faut. Cel care se simte liniştit numai dacă se aliniază la modă (intelectualul), sau dacă nu iese cu nimic din rînd şi urmează cu fanatism tradiţia (omul obişnuit, ale cărui inhibiţii şi griji să se ţină de tradiţie le înţeleg, totuşi, destul de bine pînă la un punct).

Mi-a plăcut întotdeauna scriitura cursivă, iar cartea despre care vreau să vorbesc e chiar pe potriva ritmului meu lectural. Încă un compliment: chiar dacă nu toate naraţiunile au reuşit să-mi ţină urechile ciulite, ele au ştiut însă să se oprească la timp. Lucreţia Bârlădeanu (căci despre ea vorbesc) şi-a ales un Narator atent şi cu simţul măsurii.

1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v‑au atribuit-o alții?

2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?

3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?

4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?

Noi, cei vechi, avem o memorie laminată de cilindrul compresor al propagandei sovietice. Odată cu poncifele acesteia, în cutele encefalului nostru s-a înscris, ca pe o pistă a discului de ebonită, întreaga dramă a ridicolului şi a frustrării trăite atunci. Figuram zilnic într-o commedia dell’arte azi greu de imaginat. Distribuiţi alternativ în roluri de actori sau spectatori, jucam cea mai falsă piesă din lume. Am avut mereu impresia că şi „regizorii” ştiau cât de inautentic e spectacolul, dar commedia trena.

Politologul Francis Fukuyama este, dacă se poate spune astfel, un model de intelectual modern. Discursul său, întotdeauna lipsit de ostentaţie şi de pedanterii academice, păstrează acelaşi ton relaxat chiar şi când abordează probleme grave. Atunci când consideră că e necesar, Fukuyama nu ezită să încalce convenţiile, propunând idei ce generează controverse în mediile cercetătorilor.